Educația media conferă mai multă eficiență predării-învățării la diferite discipline școlare
Integrarea educației media la toate disciplinele școlare devine o necesitate și nu este doar o opțiune. Aceasta a fost una dintre concluziile făcute în cadrul celei de-a treia ediții a Forumului de Educație Media 2025, desfășurat la Chișinău, unde profesoare, experți, reprezentanți ai autorităților au discutat despre experiențele, provocările și perspectivele dezvoltării educației media în Republica Moldova. La sesiunea „Integrarea educației media în cadrul disciplinelor de bază”, Natalia Grîu, expertă și formatoare în domeniul Educației pentru media, a subliniat importanța dezvoltării competențelor media în școală. „Astăzi discutăm deschis despre necesitatea integrării educației media în cadrul disciplinelor școlare de bază. Îmi amintesc că, acum câțiva ani când am demarat procesul de dezvoltare a curriculei pentru disciplina Educație pentru media, integrarea reprezenta următorul pas firesc. Cu timpul, datorită eforturilor societății civile, s-a ajuns…


